Acestea sunt simptome ale unei probleme comune în prezent – patologia de calculator (problemă cunoscută şi sub denumirea “sindromul privitului la calculator”), ce afectează milioane de angajaţi şi de pasionaţi ai jocurilor pe computer, scrie Business Magazin.
Potrivit Business Insider, peste 60% dintre americani sunt afectaţi de această problemă, însă sigur afectează în egală măsură toţi oamenii de pe pământ.
Din fericire, există câteva exerciţii pe care poţi să le faci pentru a-ţi proteja ochii.
1. Măreşte textul
Dacă te holbezi toată ziua la text scris cu un corp mic atunci vei fi nevoit să ţii mai aproape ecranul de faţa ta, ceea ce va duce la instalarea oboselii şi durerilor de cap. Aşa că măreşte textul astfel încât să citeşti mai uşor.
2. Regula 20-20-20
Sistemul supranumit „20-20-20-20” constă în următorii paşi: la fiecare 20 de minute trebuie să clipiţi din ochi de 20 de ori, iar apoi să luaţi ochii de la monitor timp de 20 de secunde şi să vă concentraţi privirea pe un obiect aflat la 20 de picioare (6 metri) distanţă.
Citeşte continuarea articolului în Business Magazin.